Home > Obiective turistice > Fortul 13

Fortul 13

Un alt punct de atracţie pentru turiştii români şi străini îl reprezintă Fortul 13 Jilava, care face parte din centura de fortificaţii a Bucureştiului care a fost construită după planurile unui celebru arhitect militar belgian, generalul Henri Alexis Brialmont, începand cu anul 1884. La vremea ei, reţeaua formată din 18 forturi a costat 111,5 milioane lei aur, adică de trei ori bugetul anual alocat armatei române.

Ridicarea centurii de fortificaţii a durat mai bine de două decenii, lucrările fiind deosebit de complexe. Construcţia însăşi a Fortului 13 este grandioasă. Sub acest aspect, arhitecţii au identificat-o ca opera arhitecturală demnă de epoca Renaşterii, chiar daca Fortul a fost ridicat mai aproape de timpurile noastre. Ei au avizat că Fortul poate fi inclus fară nici o reticenţă printre monumentele arhitecturale româneşti.

Datând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Jilava a fost utilizată ca loc de detenţie politica încă din vremea regelui Carol al II-lea, dar numai ca închisoare de tranzit, condiţiile de trai fiind practic de nesuportat. Regimul comunist a facut din ea o închisoare de executare a pedepsei, numeroşi deţinuţi politici petrecând acolo pana la 5 sau mai mulţi ani, destinaţi unei morţi lente şi sigure. În acelaşi penitenciar al Jilavei aveau loc execuţiile, în locul numit "Valea Piersicilor".

Cum ajung

Str. Sabarului 1, com. Jilava, jud. Ilfov.

Galerii foto